5 SEMNE CARE ITI DEZVALUIE CA AL TAU COPIL ESTE AGRESAT LA SCOALA SAU GRADINITA

5 SEMNE CARE ITI DEZVALUIE CA AL TAU COPIL ESTE AGRESAT LA SCOALA SAU GRADINITA

Cu siguranță mulți părinți se întreabă cum pot afla dacă al lor copil este agresat la școală sau la grădiniță. Pentru că știm că ești îngrijorat în acest sens și pentru că există câteva semne mai greu de identificat Qbebe a apelat la un specialist care îți oferă următoarele informații și recomandări.

Următorul articol a fost realizat prin amabilitatea doamnei Simona Blaj, psiholog, pe care o puteți găsi aici:

Informații despre agresiuni asupra copilului

Fiecare părinte are instincte de protecție față de propriul copil şi acestea funcționează pe legătura inconştientă dintre ei. Și este firesc să fie aşa. Una dintre legile nescrise ale vieții este aceea că orice copil se sprijină pe părinți, mai cu seamă în anii copilăriei. Protecția față de propriul copil duce la o creştere armonioasă a acestuia. Din păcate, nu putem fi mereu prezenți şi nu putem face tot ceea ce am vrea pentru a ne proteja copilul, factorii ce ne opresc sunt evidenți. În mediul său educațional copilul poate fi expus direct sau indirect la acte de agresiune şi intruziune. Agresiunea poate veni atât din partea educatorilor şi profesorilor, cât şi din partea colegilor. Dintr-o serie de motive, informația despre faptul că acesta a fost agresat nu este verbalizată de acesta. Și pentru că nu învățăm doar din propriile greşeli, ci şi din experiența altora, ne-am propus să evidențiem câteva semne, care ne pot dezvălui situațiile în care propriul copil este agresat în şcoală sau la grădiniță. Una dintre cele mai simple metode de identificare a acestor semnale este metoda observației.

Aşadar, dragi părinți, observați comportamentul copilului, el vă poate spune o poveste din care puteți înțelege şi trage o serie de concluzii.

copil agresat la scoala sau la gradinita

Modificarea comportamentală

Primul semn care vă poate spune, că ceva este în neregulă, este MODIFICAREA COMPORTAMENTALĂ.

Copilul reacționează diferit, față de cum o făcea până atunci. De exemplu: refuză să-şi ducă la îndeplinire îndatoririle, nu-şi mai strânge jucăriile, refuză să îşi facă lecțiile, petrece mai mult timp singur, nefăcând nimic. Este momentul în care toată atenția lui este concentrată pe găsirea de soluții pentru a ieşi din situația în care se află, asta dacă vorbim despre un tip de agresiune cu caracter repetitiv. Dacă este vorba despre o situație singulară, atunci copilul caută să înțeleagă sensul celor întâmplate. Indiferent de situație, mintea lui caută soluția salvatoare. Acesta este motivul pentru care reacționează diferit. A ieşit din zona de confort şi este momentul în care vigilența lui creşte, atenția este concentrată pe situația nouă în care se regăseşte.

Probleme cu somnul

Al doilea semn, din care se poate înțelege că ceva nu este in regulă, este atunci când APAR PROBLEMELE CU SOMNULLipsa somnului, somnul agitat, trezitul de multe ori în timpul noptii, coşmarurile, visele urâte sau visele care se repetă, trezitul greu dimineața sunt semnale clare, care vorbesc despre o stare de anxietate. Anxietatea se bazează pe frică, iar frica este o emoție primară a instinctului de conservare. Ea stă la baza emoțiilor şi se instalează pe ceea ce cercetătorii numesc “luptă sau fugi”. Psihicul, chiar şi în timpul somnului, caută soluții, fantasmează în cele mai nebănuite moduri pentru a găsi o modalitate prin care să se salveze. Cu cât este mai mult instalată frica, cu atât există şanse mai mari să apară anxietatea.

Mintea unui copil nu a acaparat suficiente informații pentru a putea vorbi despre o experiență. Nu s-a lovit de o serie de probleme şi nu are un bagaj de cunoştințe care să-i ofere o soluție testată, la indemână. Acum este momentul în care ea se formează şi acum se strâng informațiile pentru viața pe care o are în față. Putem înțelege de aici că lupta cu problemele de ordinul agresivității, este mult mai grea în primii ani de viață şi ea lasă semne adânci dacă nu este tratată cu grijă şi responsabilitate. Iar unul dintre semnele că ceva este în neregulă cu copilul, se poate vedea în tot ceea ce înseamnă somn.

Refuzul de a merge la școală sau la grădiniță

REFUZUL DE A MERGE LA ȘCOALA SAU LA GRĂDINIȚĂ este un alt semn din care se poate înțelege că acolo există o problemă. A te intoarce în acelaşi loc în care ai fost agresat este greu şi pentru un adult, dar pentru un copil. Mai ales că nu ştii ce se mai poate întâmpla şi mai mult decât atât, încă nu ai găsit pârghiile necesare pentru a gestiona situația în care te afli. Primul instinct este de a fugi oriunde şi de a găsi fel de fel de scuze pentru a nu mai fi nevoie să ajungi în acelaşi spațiu cu aceleaşi persoane care ți-au făcut rău. Invocarea de motive, refuzul de a merge la şcoală sau grădiniță, plânsul isteric şi opoziția de orice fel sunt semne clare, care arată că există o problemă.

Acest lucru nu este de neluat in seamă. Sigur, există şi alte motive pentru care copilul nu vrea să meargă la şcoala sau grădiniță, cu un pic de răbdare, cu atitudinea potrivită şi cu o dorință de a înțelege, se poate identifica motivul refuzului. Dacă un copil mergea cu drag, iar acum refuză cu multă insistență să o facă, este un semn clar că acolo s-a întamplat ceva.

copil agresat la scoala sau la gradinita

Lipsa de comunicare

LIPSA DE COMUNICARE vorbeşte despre o retragere în sine şi este un semnal clar că în spate există o problemă. Copiii sunt vorbăreți şi expansivi indiferent dacă ne raportăm la un tip de personalitate introvertă sau extrovertă. Vorbesc mult cu membrii familiei chiar şi atunci când se joacă. Comunicarea este contactul lor cu lumea. Prin comunicare înțeleg ceea ce se întâmplă în jurul lor şi prin atitudine exprimă ceea ce simt. Un copil retras dintr-o dată este un copil care nu poate face față unor situații. Mintea ruminează, încearcă să înțeleagă şi mai ales caută să iasă din situația dată. Acesta este unul dintre motivele pentru care atenția este întoarsă în interior şi nu în exterior.

Un copil care comunică este un copil care vrea să înțeleagă lumea, unul care nu comunică şi este retras în interior, vorbeşte despre o fugă din lume. Pentru că el înțelege că “lumea este rea” şi agresivă. Comunicarea dintre copil şi părinte este vitală în creşterea sănătoasă a acestuia. Prin comunicare se pot desface problemele şi se găsesc cele mai bune metode de rezolvare a acestora. Tot prin comunicare, copilul câştigă un partener şi un sprijin, pe care se poate baza în situațiile grele şi mai mult decât atât, copilul înțelege că aparține, lucru necesar pentru fiecare individ. Să ştie că aparține, înseamnă că nu este singur, înseamnă că se poate baza pe cei din jur, învață să primească şi să ofere. Este importantă comunicarea dintre părinte şi copil tocmai datorită faptului că acolo se poate înțelege foarte uşor dacă există sau nu probleme. O comunicare bună garantează o relație bună şi o viată cu mai puține obstacole. Fără discuție, un copil care comunică mai puțin este un copil care trece prin încercări grele.

Lipsa zâmbetului

Ultimul semn, dar nu cel din urmă este LIPSA ZÂMBETULUI. 
Nimic pe lumea asta nu este mai tragic decât tristețea de pe fața unui copil, lacrimile de pe obrajii săi şi lipsa speranței. Copiii îşi exprimă cu uşurință emoțiile pe chip, ei nu au învățat să mimeze şi să îşi ascundă emoțiile, acestea se văd cu uşurintă în ochii lor, dar mai ales în lipsa zâmbetului. Un copil care zâmbeşte este un copil fericit.

Zâmbetul unui copil este vindecător şi pentru cei din jur. Un zâmbet de copil este echivalentul unei zile senine de primăvară, este modalitatea prin care căpătăm aripi, este scopul şi sensul existenței umanității. Este o datorie morală să păstrăm zâmbetele pe fața şi în ochii copiilor noştri. Ele sunt adevăratele comori ale acestei vieți şi motorul care ne turează pentru a merge mai departe. Pentru că viața nu ar trebui să fie altceva decât un zâmbet de copil.

Sursa: baby.unica.ro

Articol: de Irina Olteanu

Foto: Shutterstock


Program After-School Sweet Babies de Luni pana Vineri, de la ora 12:00 – 18:00.
Date de contact:
Telefon Mobil: 07858.100.11
Telefon / Fax: 031.435.78.76
Website URL: http://sweetbabies.ro/
Email: SWEET BABIES


Adresa After-School Sweet Babies: Strada Teleajen, Nr. 26 B, Sector 2, Bucuresti.


AFTER SCHOOL | AFTER SCHOOL SECTOR 2 | AFTER SCHOOL SECTOR 3 | AFTER SCHOOL BUCURESTI

Distribuie pentru concurs!