BULLYING-UL SI IMPACTUL SAU IN DEZVOLTAREA COPILULUI

BULLYING-UL SI IMPACTUL SAU IN DEZVOLTAREA COPILULUI

Bullying-ul reprezintă un fenomen care îmbracă proporții realmente covârșitoare în prezent. Dispune de conceptul similar în limba română de hărțuire și se regăsește în rândul colectivităților de copii, începând chiar din perioada grădiniței, pentru ca apoi să persiste până în adolescență. Veți afla în acest articol care este impactul său asupra copilului alături de sfaturi din partea specialistului.

Următorul articol a fost realizat cu ajutorul doamnei Simona Cernea, Psihoterapeut de orientare cognitiv comportamentala, Psiholog Clinician, Facebook: Pentru Suflet- Psihoterapeut Simona Cernea, e-mail: simonacernea.psihoterapie@yahoo.com, web: www.simonacernea.wordpress.com, Tel:0723509082 care a avut amabilitatea de a ne răspunde la următoarele întrebări:

Cum poate fi definit bullying-ul? Ce indicii trebuie să urmarească părinții la copil?

Provenit din englezescul “bully”(bătăuș, huligan, termenul de bullying definește o acțiune intenționată, repetată, bazată pe un dezechilibru de forțe care este îndreptat spre rănirea fizică sau psihică a unei persoane, pentru a obține supremația asupra sa. Este de fapt o formă de abuz care se poate manifesta fie la nivel fizic: palme, loviri, îmbrânciri, brutalizări, fie verbal: țipete, critici, jigniri, porecle, sarcasm, zvonuri, amenințări, insulte, minciuni, fie emoțional, deopotrivă relațional și social, prin intimidare, izolare, manipulare, marginalizare sau excludere, sau virtual – cyberbullyng prin mesaje supărătoare, imagini denigratoare, fie pe telefon sau alte medii de comunicare online, care sunt făcute cu aceeași intenție de denigrare, excludere, jignire. Cel mai adesea vorbim despre fenomenul de bullying în medii frecventate de copii și adolescenți, și anume la școală, liceu, pe stradă.

Printre primele semne pe care un părinte le poate identifica în cazul în care copilul său se confruntă cu astfel de probleme sunt tristețea accentuată, copilul pare speriat tot timpul, este obosit și nu se poate odihni, are un apetit alimentar în scădere sau chiar nu mai are poftă de mâncare, îi scad rezultatele școlare ca urmare a scăderii capacității de concentrare, iar apoi poate apărea și un dezinteres față de școală, apar evitări situaționale: de exemplu, începe să meargă la școală pe jos câteva stații bune de autobuz pentru a nu se mai întalni în autobuz cu agresorii, diferite somatizări pe care nu le poate explica: dureri frecvente de cap sau de stomac, fără cauză organică.

bullying

Cine sunt victimele? De cele mai multe ori victimele sunt copiii mai timizi, mai “slabi de înger”, lipsiți de forță, cu slabă încredere în ei, care se supără repede și nu sunt capabili să se apere singuri. De asemenea, dintre țintele potențiale fac parte cei cu situații financiare sau sociale dificile, cei de etnii diferite, copiii cu defecte fizice vizibile și cei care suferă de diferite boli.

Cine sunt agresorii?

Un portret robot al agresorului ar desemna o persoană care caută să atragă atenția, să devină cunoscută sau populară cu orice preț, care se simte importantă atunci când “supune” pe cineva mai slab; dar putem vorbi și despre copii care vin la rândul lor din familii cu probleme sau dezorganizate, unde au învățat că violența este o rezolvare, o modalitate de răspuns; sau despre copii care se tem să nu devină la rândul lor victime și trec de partea agresorilor, care poate vor să impresioneze liderul grupului, care pot căuta deopotrivă putere, atenție, răzbunare sau distracție, dar în toate formele suferă la rândul lor de o slabă încredere în forțele proprii și simt că se pot impune numai prin forță.

Mai avem în această ecuație o a treia variabilă, și anume martorii, cei care asistă pasiv la astfel de acțiuni. Aceștia fie pot încuraja agresorii, și atunci sunt parte activă a interacțiunii deși nu sunt ei cei care “dau cu piatra”, fie intervin în apărarea victimei, fie nu fac nimic. Chiar și în acest caz de fapt ei încurajează agresorul să continue. De ce aleg unii copii să nu facă nimic? Pentru că deși nutresc sentimente de vinovăție și neputință, și-ar dori cumva să ajute victima, teama de a fi asociați cu aceasta și de a-și pierde statutul sau a deveni ei înșiși victime îi paralizează. Lucru care se întâmplă și în cazul în care ar raporta incidentul unui adult și ar fi apoi catalogați drept trădători, informatori sau turnători. Practic ei sunt prinși în capcana între conflictul etic și nesiguranța proprie, lipsa controlului și teama de acțiune.

Ce impact are bullying-ul asupra dezvoltării unui copil?

Impactul asupra dezvoltării unui copil nu este deloc de neglijat. Pe termen scurt se poate manifesta prin semnele expuse anterior: copilul nu mai vrea să meargă la școală, este tot timpul timorat, nu se poate exprima liber, se simte neînțeles, marginalizat, exclus. Nu își poate răspunde la întrebarea “cu ce am greșit?” sau “cu ce sunt eu de vină?” și se retrage, devine din ce în ce mai tăcut și mai trist. Dacă aceste comportamente se desfășoară pe termen mai lung, iar copilul se simte lipsit de control, de apărare și nu vede nicio cale de ieșire din situație, tristețea se poate transforma în depresie, însoțită chiar de gânduri suicidale, teama de a mai merge la școală și a se confrunta cu situație se poate transforma în abandon școlar, poate dezvolta tulburări de comportament cum ar fi mâncatul excesiv și se poate instala chiar și o fobie socială pe baza gândului că “toți oamenii sunt răi, toată lumea încearcă să mă rănească”.

Efectele atât pe termen scurt cât și pe termen lung pot fi devastatoare pentru victimă: creșterea vulnerabilității, stimă de sine scăzută, depresie, eșec și abandon școlar, tulburări de comportament mergând până la gânduri suicidale, anxietate și fobie socială.

bullying

Ce sfaturi aveți pentru părinți în acest sens?

Probabil sfatul princeps pe care îl dau părinților indiferent de situație este să aibă o bună comunicare cu copilul, să își cunoască foarte bine propriul copil, în termeni de sensibilitate, emotivitate, putere de adaptare și să își creadă copilul atunci când acesta le expune o problemă. De cele mai multe ori copiii nu vorbesc dacă sunt victimele unui astfel de comportament din rușine – le este rușine că au fost agresați și că nu se pot apăra singuri-, deoarece se tem de răzbunare, deoarece nu au încredere în adulți și nu cred că aceștia îi pot ajuta, au fost abuzați – bătuți, înjurați, umiliți, intimidați, ironizați – de către adulți – părinți, profesori, familie – și cred că abuzul este ceva normal sau nu vor să fie etichetăți ca turnători, trădători. Așadar odată cu încrederea reciprocă părinte-copil, prin comunicare deschisă și directă părintele poate în primul rând să fie informat. Apoi nu ignorați problemele copilului, nu le diminuați importanța “astea sunt prostii” și nu adoptați în calitate de adult postura de victimă “asta e, nu se poate face nimic”.

Este de asemenea foarte important să învățăm copilul să discearnă singur între situațiile pe care le poate gestiona și cele în care este nevoie de intervenția unui adult. La primele reacții de acest gen poate este mai indicat ca cel mic să încerce să le facă față singur cu umor, stăpânire de sine, detașare de situație și relaxare, chiar și evitare (să evite anumiti copii, să evite un anumit traseu spre școală dacă știe că este întâmpinat necorespunzător). A cere imediat ajutorul unui adult poate fi perceput de către agresor ca semn de slăbiciune și comportamentele pot continua sau pot escalada. Dar copiii trebuie învățați că atunci când vorbim de violență fizică să se adreseze imediat unui adult. Ca adult, trebuie pe de o parte să învățăm copilul să se poată apăra singur, să facem diferența între comportamente de bullying repetate, intenționate, cu raport de forțe disproporționat și simple conflicte între copii – pot apărea oricând, nu sunt repetitive și cu intenția vădită de a răni- , iar în cazul conflictelor să nu încercăm să le rezolvăm în locul copilului și de asemenea trebuie folosită cu prudența medierea făcută direct între copii, deoarece de cele mai multe ori victima nu se poate susține și apăra în fața agresorului, acesta “citește” acest lucru și odată cu dispariția adultului din preajmă victima va fi supusă exact temerilor proprii: răzbunarea agresorului, incapacitatea adultului de a le rezolva problema, etichetarea ca turnător.

Un copil cu încredere în sine, care a fost învățat că nimeni nu este perfect, că fiecare avem calități și defecte, va putea să privească mai cu detașare o situație, va avea mai multa stăpânire de sine, va ști cum să își exprime punctul de vedere și să spună “stop”, nu va lua în considerare insultele și jignirile aduse și va deveni inatractiv pentru agresori. Așadar, creșterea încrederii în sine a copiilor poate fi de ajutor. La fel cum un grup de suport, de prieteni, sentimentul de apartenență pot ajuta. Așadar părinții ar trebui să îl ajute și să îi permită copilului să își facă prieteni.

În lupta împotriva acestui fenomen trebuie acționat după dictonul “Toți pentru unul, unul pentru toți” și părinții, profesorii și elevii trebuie să facă front comun. Pentru că a fi agresat nu este un examen de maturitate, umilința, sperietura, agresivitatea nu fac parte din normalitate.

Sursa: baby.unica.ro

Articol: de Irina Olteanu

Foto: Shutterstock


Program After-School Sweet Babies de Luni pana Vineri, de la ora 12:00 – 18:00.
Date de contact:
Telefon Mobil: 07858.100.11
Telefon / Fax: 031.435.78.76
Website URL: http://sweetbabies.ro/
Email: SWEET BABIES


Adresa After-School Sweet Babies: Strada Teleajen, Nr. 26 B, Sector 2, Bucuresti.


AFTER SCHOOL | AFTER SCHOOL SECTOR 2 | AFTER SCHOOL SECTOR 3 | AFTER SCHOOL BUCURESTI

Distribuie pentru concurs!